ANAF a intensificat de la mijlocul anului trecut verificările pe care le derula în mod obișnuit în cazurile persoanelor fizice cu averi mari despre care avea indicii că ar fi obținut venituri pe care nu le-au declarat și, astfel, nu au plătit taxe pentru ele. Campania a adus în ultimele luni sume importante la buget prin combaterea evaziunii fiscale. Un document analizat de Profit.ro arată că ANAF are în prezent în derulare o verificare a veniturilor obținute de către Verestoy Atilla, fiul fostului parlamentar UDMR cu același nume, decedat în 2018. Averea acestuia era estimată la câteva zeci de milioane de euro, inclusiv investiții pe bursă, în companii precum Transgaz, Romgaz, Nuclearelectrica și Transelectrica.
Programul ANAF destinat persoanelor fizice cu averi mari ar trebui îmbunătățit, iar printre măsurile de modernizare care ar duce la creșterea încasărilor sunt schimbarea legislației, astfel încât persoanele fizice cu averi mari să fie mai bine definite din perspectivă fiscală, creșterea capacității ANAF de colectare și de analiză a datelor, dar și elaborarea unui plan de comunicare și a unei strategii media, dedicate celor cu averi mari, potrivit recomandărilor formulate de către FMI Fiscului, în urma unei misiuni de asistență tehnică.
ANAF a încetinit la jumătate, în pandemie, verificările efectuate în rândul persoanelor cu venituri mari, printre care proprietari de firme și artiști, în cazul cărora analiza Fiscului indică risc de nedeclarare a veniturilor și, implicit, de neplată a obligațiilor fiscale, relevă date analizate de Profit.ro.
ANAF a verificat anul trecut un număr record de persoane cu venituri mari, printre care proprietari de firme și artiști, despre care consideră că prezintă risc fiscal, însă suma nedeclarată identificată în medie la un astfel de caz a coborât la cel mai redus nivel începând din 2015, anul în care a fost înființată Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice. În medie, ANAF a descoperit anul trecut venituri nedeclarate de 991.300 lei la fiecare dintre cele 237 de persoane verificate, relevă date analizate de Profit.ro.
Românii cu averi mari verificați de ANAF refuză în proporție destul de mare să achite sumele stabilite pentru plată ca impozite la veniturile nedeclarate și identificate de Direcția Generală Control Venituri Persoane Fizice din cadrul ANAF în urma controalelor.
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) a încasat doar 2,6 milioane de lei (mai puțin de 600.000 de euro) de la persoanele fizice cu averi, potrivit raportului de activitate al instituției, deși programul a fost demarat în urmă cu cinci ani, iar instituția a făcut, anul trecut, o campania de mediatizare agresivă.